Cum putem avea control asupra propriilor emoții?

0_smileys

Cum pot fi definite emoțiile foarte pe scurt?Ca reacție la un anumit stimul sau eveniment (acesta poate fi atât realist, cât și imaginar).

Una dintre tehnicile validate științific, prin care ne putem controla emoțiile, face referire la felul în care gândim despre ceea ce ni se întâmplă. Emoțiile nu apar pur și simplu, din neant; în spatele lor întotdeauna se află ceva. Nu stimulul sau evenimentul prin care trecem ne face să simțim o anumită emoție, ci felul în care ne gândim la acel stimul sau eveniment. Să luăm de exemplu situația în care sunt blocat(ă) în trafic; putem simți emoții diferite sau aceeași emoție, dar de intensități diferite nu datorită situației, ci datorită felului în care gândim despre situația respectivă. Spre exemplu, pot gândi că “Trebuie neapărat să ajung la ora x în locul y” și astfel pot fi foarte nervoasă că sunt blocată în trafic și nu voi putea ajunge în locul spre care mă îndrept la timp, sau pot simți aceeași emoție, dar cu o intensitate mai redusă, dacă mă gândesc că “Aș prefera să nu întârzii, însă asta nu depinde doar de mine”.

Atunci când cineva ne întreabă de ce simțim o anumită emoție, de exemplu, “de ce ești nervos (nervoasă)?” , sau “cum de ești așa bucuros (bucuroasă)?”, tindem să răspundem imediat că suntem bucuroși, nervoși, furioși, etc., din pricina unui anumit eveniment sau stimul și nu facem referire la modul în care am gândit despre acesta. (ex: “Sunt nervos (nervoasă) pentru că am uitat un dosar important acasă” ≠ “Sunt nervos (nervoasă) pentru că mă găndesc că nu mă pot descurca astăzi la serviciu fără dosarul pe care l-am uitat acasă”.

În concluzie, nu situația în sine generează emoții, ci felul în care gândim despre ea, iar dacă vrem să ne controlăm emoțiile, atunci una dintre tehnicile funcționale și validate științific în psihologie, este să schimbăm felul în care gândim despre situația în care ne aflăm.

Important:

Situație → Emoție / Comportament

Situație → Gânduri →Emoție / Comportament

Leave a comment